Like this:

Duminica am fost (iar) in raiul rockului ! Desi de data asta poate suna paradoxal, fiind vorba de “incornoratii” australieni de la AC/DC. Dar asa a fost. Mai stiti cum era pe vremuri, pe la cateun bairam sau cateo adunare ad-hoc cand, dupa cateva beri, nu prea multe, dadeai la maxim si lumea dadea din cap in acompaniament de air-guitar? Era tare, nu? Imagineaza-ti acelasi lucru cu volumul de un milion de ori mai sus, la un bairam de zece mii de ori de ori mai mare si cu inregistrarea de pe caseta transformata in live. Cam asa a fost duminica seara… Dar sa o luam pe rand.

Pe Down i-am ratat. In primul rand din cauza ca habar n-am avut ca ei canta in deschidere. Ceea ce denota ca pe romani nu i-a interesat cine ii deschide pe australieni de vreme ce ei vor fi acolo.
Am ajuns, asadar, inainte cu vreo juma de ora de Iris. De ei stiam. In primul rand pentru ca nici prin cap nu mi-a trecut vreodata ca ar putea sa-i deschida pe AC/DC altcineva din muzica romaneasca. Spre deosebire de diverse tute cu pretentii de jurnaliste si experte in fenomenul numit muzica…

Primul lucru de care m-am lovit a fost inedita, ca sa fiu finut, traducere “Cercul auriu” (Golden Circle) de pe indicatoarele spre intrari, care aminteste de niste chestii cam perverse… Apoi a venit partea cu accesul. Pe langa faptul ca in loc de doua intrari la “golden”, cum se anuntase, a fost una singura, accesul a durat vreo juma de ora. Si cu toate astea si in ciuda celor… vreo 5 filtre dintre care unul se vroia control corporal amanuntit am ajuns inauntru cu brichete, mancare si alte alea. Am vazut oameni cu camere video serioase in primele randuri.
Odata intrati am descoperit berea Ciuc la 5 lei bucata. Mi s-a parut OK pretul. Spre deosebire de rahaturile alea de cornite chinezesti pe care bisnitarii lipisera niste abtibilduri ordinare cu AC/DC si care costau 50 de lei !!! Eu tare sunt curios cine le-a dat alora aprobare de vanzare in incinta pentru mizeriile alea la banii aia…
De bere s-a ocupan Mircica (‘traiti !) si am inteles ca nu mergea prea greu. In schimb la bude era omor. In pauze erau cozi cam de 5-6 persoane la fiecare. Deci iti lua cam o juma de ora sa te pisi. Cu toate ca era destul de gol, avand in vedere ca am prins loc la vreo 5 persoane de bara.
In fine, au aparut Cristi & Co. Foarte bine cantat, ca deobicei. Doar ca razbatea prin toti porii Minculescieni apasarea si emotia pe care le simtea, fapt care l-a facut cam rigid in exprimarea scenica. De fapt a si repetat de cateva ori ca ei sunt mici, cei mari urmeaza. De auzit Irisul s-a auzit bine. Mircea a auzit chiar si chitara lui Valter
Dupa Iris pauza. Iar cateva beri. Si apoi…EXPLOZIA !!!

Bai nene, mosii aia de peste 50 de ani au alergat continuu pe scena vreo doua ore! Cantand! Cantand bine si cu nerv! Eu daca bag 20 de flotari suflu greu zece minute. Despre sunet nu stau eu sa-mi dau cu parerea. Unii ziceau ca s-a auzit cam naspa. Altii au zis ca a fost beton. Cert e ca mie mi-a placut, de vreme ce am ajuns acasa cam fara voce iar a doua zi am avut febra musculara la gambe si la antebrate. Dar cu toata zbantuiala rockareasca am avut momente in care showl australienilor m-a lasat pur si simplu masca. Nu pot spune exact ce ma uimea, cantarea, scenografia, efectele, starea lor, a publicului, cert e ca am avut secunde bune de “interzis”. S-a cantat cam tot ce era de cantat, ba chiar mai multe piese vechi de cat m-as fi asteptat intr-un turneu de promovare de album. Publicul mi s-a parut la inaltime, desi nu prea puteam sa-mi dau seama bine de acolo, din fata.

Mai mult “nu pot a spune”, cum zicea poetul. E de nedescris ce-a fost acolo. Singura chestie care m-a dezamagit un pic au fost tunurile alea. Ma asteptam sa bubuie mai tare, mai ales ca stateam aproape la bara, exact in dreptul unei baterii de patru bucati. La varful de energie la care se ajunsese pe ultima piesa aproape ca nu s-au auzit. Sau poate am stat eu prea aproape…

Una peste alta a fost extaziant, o combinatie ideala de satisfactie psihica, energie pozitiva, cantare excelenta si constientizarea fericirii publice delirante a celor cateva zeci de mii de oameni prezenti acolo. Si, apropos de oameni, am vazut fani de la 7-8 pana la vreo 60-65 de ani, de la copii tinuti in carca, pana la oameni care la prima vedre nu ar fi avut ce cauta acolo. Dar aveau, poate mai mult ca mine.
As aseza concertul asta imediat dupa Metallica ’99. Dupa, zic, pentru ca acolo incarcatura mi s-a parut si mai mare, daca asa ceva e posibil, datorita faptului ca a fost prima trupa “monstruasa” pe care am vazut-o live.

(in afara de primele doua, care-mi apartin, restul pozelor sunt opera unui rocker motociclist )

A, sa nu uit, trebuie neaparat sa multumesc celor care m-au ajutat sa nu ratez minunatia de duminica seara, nu-i mai numesc, ca stiu ca unii prefera asa. We Salute You !!!