Paranghelia se adreseaza posesorilor de KLE 500 dar si tuturor prietenilor nostri, indiferent de mobrele stranse intre buci. Asa cum la prima editie, in 2009, am avut placerea de a avea alaturi de noi frumosul grup al Transalpistilor din Arad (‘traiti!), la fel asteptam si anul acesta orice motociclist caruia ii plac muntele, statul la cort (pensiunile nu sunt excluse, totusi), berea, focul de tabara si barfele intre satanisti violatori, bla, bla. Deja s-au anuntat cativa posesori de bemveuri, ceva hondisti, plus vreo doi prieteni conservari.

Despre organizare:
* Aceasta nu este o “intrunire” organizata de cineva, in sensul obisnuit al expresiei. Singurele chestii pe care le vom face noi, cei cativa prieteni care am aranjat in fiecare an “intalneala”, vor fi sa dam o tura de recunoastere prin zona cu ceva timp inainte si apoi sa stabilim in principiu un loc de adunare. Vom incerca, ca de fiecare data, ca locul de campare sa aiba prin apropiere si ceva pensiuni sau cabane, pentru ca cei care nu-s prea prieteni cu cortul sa nu trebuiasca sa se tarasca prea mult pe coate si genunchi cand se vor duce la culcare, dimineata, desigur.
* Fiecare isi stabileste singur daca vrea la cort sau la pensiune, fiecare se ocupa de rezervarea camerelor pentru el si prietenii lui apropiati. Practic e fiecare pe cont propriu, doar ca vom fi toti in acelasi loc in acelasi timp. In felul asta fiecare isi va optimiza raportul buget/pretentii, nimeni nu va avea de castigat sau de pierdut din treaba asta.
* Intentia este ca toata smecheria sa se desfasoare pe durata a trei zile: vineri seara – duminica la pranz. “Main-eventul”, sau mai pe intelesul tuturor bairamul principal, va avea loc in seara de sambata, pentru ca ne gandim si la cei carora serviciul sau/si nevasta sau/si bugetul nu le permit sa plece doua nopti de acasa.
* In afara de petrecerea de sambata seara programul va fi la libera alegere a fiecaruia. Aia mai enduristi vor bate cararile si forestierele din zona, cei mai … de asfalt vor avea si ei de distractie, Transalpina fiind acum asfaltata aproape in intregime, betivii n-au decat sa nu se trezeasca decat atunci cand vor ei, somnorosii- la fel.
* Adunarea celor ce “vor servi” doua nopti se va face intr-unul din capetele Transalpinei. Inca nu stim care, ramane de discutat si de stabilit dupa tura de recunoastere. Jonctiunea cu cei ce vor veni a doua zi se va face, probabil, sambata spre pranz. Iar cu cei ce vor veni sambata seara direct la locul stabilit pentru marele bairam, care va fi, desigur, de cealalta parte a muntelui fata de cel de vineri seara. In felul asta avem fiecare ziua de sambata pentru a bate zona Transalpinei in toate partile, urmand sa ne reunim la locul de campare de sambata seara.
* Duminica se da imprastierea, fiecare in functie de ora la care se simte capabil de a sui in sa. Personal recomand mai spre pranz, cand alcoolul va fi fost deja ejectat din sange. (prietenii stiu ce se poate intampla daca te ambitionezi sa pleci prea devreme si mobra ta e prima dintr-un lung sir de mobre parcate…)

Cam astea ar fi primele date. Detaliile le vom stabili in timp, in fuctie de informatiile mai amanuntite pe care le vom avea.
Discutiile continua oricum aici si pe forumul dedicat http://kle500.myforum.ro/kle-istii-friends-2011-discutii-vt380.html
Poze si povestiri de la intalnirile din anii trecuti puteti vedea pe acelasi forum http://kle500.myforum.ro/poze-si-povestiri-din-turele-executate-vf11.html

Pentru orice alte lamuriri va stau tuturor la dispozitie.

“Aflu de la Turambar de un abuz de presa. Nu mare branza, o cacanarie apropo de podul cu probleme din Pipera. Un nene, pe numele lui Robert Veress, ia un interviu proiectantului podului cu probleme, in tonul de inchizitie obraznice cu care am inceput sa ma obisnuiesc. In titlu se gaseste sintagma “un interviu halucinant”; in realitate omul explica niste chestii legate de situatie si de profesia lui, absolut de bun simt. Dar nu, gazetarul nu se poate duce la redactie cu un material care sa nu provoace senzatie, sa nu cheme la huiduieli, pe scurt sa nu faca rating. Asa ca il ia nitel din pila, pe ici pe colo, mai baga si un titlu sforaitor si gata articolul. Ce o sa inteleaga cititorul in zigzag, asta nu-i problema lui.

Care-i totusi treaba? Pai pot eu sa injur nitel presa ca manipuleaza, ca creeaza opinii false, ca derapeaza. Asta n-o sa-i afecteze deloc. Ei or sa mearga la serviciu mai departe, or sa-si incaseze salariul si or sa se uite bucurosi cum a crescut tirajul ziarului de pe urma prestatiei lor. Dar stai asa: cine sunt “ei”? Ia hai sa ne uitam la nume. Sa ii scoatem din anonimat pe asa-zisii ziaristi si data urmatoare sa evitam articolele scrise de ei. Deci da, autorul mizeriei de interviu este Robert Veress. Deci nu ziaristii ne manipuleaza, ci in cazul de fata Robert Veress e de vina. Robert Veress ia un interviu si, nemultumit de ce a spus omul respectiv, falsifica adevarul si pune titluri aberante. Robert Veress vrea sa induca in eroare cititorii gazetei la care presteaza de dragul ratingului si al banului in buzunar. De data asta sa n-o mai lasam cu “jurnalistii”, sa-i dam magariei un nume: Robert Veress. Pe scurt: Robert Veress e un bou! Si de azi inainte sa ii scoatem din anonimat pe fiecare dintre acesti nesimtiti cu pixul in mana, care pentru un salariu distorsioneaza faptele si apoi vin cu pretentii de sfinti martiri, presa, vezi doamne, a patra putere in stat. Presa zici? Poate mogulii bre, vorba cheliosului! Stiu ca e un caz minor, dar trebuie sa incepem de undeva.

Bonus: Robert Veress, ia citeste ce scrie seful tau apropo de jurnalistii care vor sange si carne si scandal si moarte si epidemie si dezastru ca sa manance ei o paine. Si acum treci pe la casierie si da-ti singur 10% din salariu pe 3 luni. Hai pa, ca m-am enervat de tot.”

Treaba e clara: Contador nambar uan, Schleck nambar tu, in turul de anu’ asta. Nimeni n-are ce sa comenteze in privinta acestei ierarhii.

M-a surprins placut prezenta pe post de comentator la Eurosport a lui Boro. Da, da, Doru de la Iris. Am aflat ca omul a fost ciclist si acum e director sportiv la un club de ciclism.  Nu-i stiam aceasta latura. Oricum, s-a prins cu vreo 5 km. inainte ca Alberto o sa-l lase pe Andy sa ia etapa.

Iar imaginea de la final cu cei doi combatanti de gat in care spaniolul ii face cu ochiu’ luxemburghezului face toti banii. Vom vedea ce va fi sambata, la contratimp, dar nu cred ca Andy va avea vreo sansa. Oricum, acolo nu mai e loc de intelegeri intre cei doi.

 Vive Le Tour!

PS Gasca de comentatori nu e rea, m-am obisnuit cu ei. Dar lacrima din cotul ochiului dupa “Radu & Radu” tot acolo e…

A, acum chiar ca imi pare rau ca nu i-am batut in finala mica…

Buna seara si bine v-am gasit, dragii mei! Cineva credea ca am ramas fara idei?!
Nu stiu de ce mi-a venit introducerea asta… Poate pentru ca ai mei prieteni sunt deja obisnuiti sa nu treaca vreo zi fara ca eu sa comit cate ceva. Mai bune sau mai rele, mai mari sau mai mici. Cert e ca probabil nu faceti nici legatura cu introducerea si nici cu titlul. Pai sa purcedem a explica.
Titlul care-mi venise in cap initial era “Autorul moral nu e niciodata de vina”. Probabil ca ar fi fost mai nimerit. Dar nu atat de placut prin evocare ca acea replica celebra din Desperado.
M-am lovit, asadar, de problema autorului moral al faptei care nu poate fi acuzat niciodata de nimic in Romanica. Si ca sa tai din start orice off topic legat de frumoasa dar populata, din nefericire, noastra tara va spun ca decat sa ma intrebati pe mine de Romanica mai bine va uitati o seara la Mircea Badea. Din punctul asta de vedere opiniile noastre coincid.
Sa revenim la subiect.
Aseara, dupa cum stiti cei care traiti in aceasta maghernita numita pompos Capitala, a tras o torentiala feroce. Eram la munca, inca, spre ginionul meu, dupa cum se va vedea. Dadeam sa ies pe usa cand zeii au decis ca orasul asta e prea muradar si necesita un dus la intensitate maxima. Zis si facut: start la torentiala. Am mai bagat ceva otravuri pe baza de nicotina, gudron si ce dreaqu o mai fi in ierburile alea, pana s-au potolit stihiile. Apoi, cum nu mai curgea apa din cer, am pornit vitejeste spre casa. Asta mi-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca vitejia nu foloseste la nimic in vremurile noastre.
Ca in Capitala europeana a secolului XXI (parca) canalele nu-si fac datoria nici macar pe marile bulevarde, daramite pe stradutele mai neinsemnate, nu trebuie sa va mai spun. Dupa ‘jde balti luate in bashcheti si n! (factorial, pentru umanisti) de balti in plina figura din partea limuzinelor cu care se duc concetatenii nostri la munca, eram aproape ajuns acasa. Mai exact iesit din Pasajul Muncii, gata sa dau piept cu cozile de pe Baba Novac. Dar nu mi-a fost dat sa ajung cu bine pe strada marelui “general” oltean.
Intrand, imediat dupa iesirea din pasaj, pe strada Gheorghe Petrascu, fosta Ruica (sau Nu-Stiu-Cum Nicolau, dupa o alta harta, praf rau topografii astia romani), ma rog, aia cu sectia 12 de politie, pana sa trec de Petromul de pe stanga, imi iese in cale, plecand fara sa se asigure de la bordura unde fusese parcata, una bucata blonda cu una bucata Matiz argintiu.
A scos botu’ trei sferturi in strada cu o singura banda pe sens chiar in momentul in care pe sensul opus venea alta masina. Reactionez, fara a fi sigur acum de ordinea si intensitatea lor: frana, claxon, flash, vad ca intru in ea, renunt la frana (nu stiu daca total), incerc fandarea cu un pic de gaz ca sa ma dreg la verticala, fuge spatele pe asfaltul ud si ma trezesc cu putinele mele kilograme si centimetri lat in mijlocul drumului. Din fericire am reusit sa trec printre cele doua masini, a vitei si cea care venea pe sensul celalalt si am cazut de-abia dupa ce am scapat din stramtoare. Eu ma opresc exact in coltul spate al masinii idioatei iar trotineta mea se duce inca cativa metri pe asphalt, tot ansamblul rotindu-se in jurul ghidonului care zgaria asfaltul. Bovina se uita o secunda la mine, ma vede sarind in picioare si tulind-o spre trotuar in idea de a ma feri de eventualii “urmaritori” si o intinde englezeste cu 10 la ora depasind epava mea pe contrasens. Mi se unfla vena, casca nu mai are loc pe capatana, drept care bag sprint prin mijlocul strazii dupa Matiz. Pacat ca nu m-a cronometrat nimeni. Sunt convins ca bateam acel cel mai bun 06:00 scos pe cinzeaca de metri o singura data acum 15 ani. O ajung pe vita, sar in fata masinii, ii bag doua bucati in capota aia meschina si urlu la ea sa opreasca ca-i iau masina si i-o arunc peste gardul spitalului Babes. Opreste si se incuie. Urlu: “trage in pula mea pe dreapta idioato, nu vezi ca ai provocat un accident, cretino?! Trebuie sa mergi cu mine la politie! Daca te prind ca pleci @#!?%^*@#*$@%%*#@ !!!” Zice: nu plec, stau aici.” Ma duc, imi ridic iubitica de pe asfalt cu ajutorul unui flacau sofer-motociclist (multam frate, cine oi fi) si dau sa o pun de-a latul in fata Matizului. Cand colo…ia Matizu de unde nu-i.
Mi se uinfla iar vena, pornesc motorul suferind si da-i spre Baba Novac. Cand colo gasesc fufa in fata la sectia 12. Ii urlu din casca: “Nu aici, vita, la accidente usoare, la targul din Vitan!!!”. Vorbea la telefon. Si ii zicea lu’ unu’ caruia ii spunea “Iubi” ca e un motociclist afara care o ameninta si o injura. Nu pot sa ma abtin si urlu iar: “ Si ce pula mea, vrei sa-ti iau un buchet de flori?!”. O las sa-si gaseasca orgasmu’ cu Iubi si incep evaluarea: pe mine ma doare un umar si un picior pe la timie, pe undeva. Ma uit – o zgarietura. La umar nu pare cine stie ce. Pe mobra o dor ambele semnale stanga, aripa care acum atingea cauciucul fata pe o parte si, ce e mai grav, ghidonul care nu mai e perpendicular pe planul vertical-longitudinal al mobrei. Fac niste poze, ei la numar, mie la avarii, ocazie cu care scap Ericssonu’ din mana care zboara cativa metri pe asphalt si se opreste intr-o balta. Moare. Mai tarziu am descoperit ca am fost norocos: a crapat dupa ce a salvat imaginile.
Revin la pitzipoanca: “Hai la politie”. Zice: “ Eu nu merg cu tine la politie ca ma injuri si ma ameninti si mi-a zis barbata-miu sa ma duc sa depun plangere impotriva ta”. Raman perplex. Si atunci a avut parte de norocul vietii ei: fiind noi, asa, in fata sectiei 12, a oprit o masina de jandarmi cu baietii iesiti din tura. Daca nu se intampla asta cred ca o strageam de gat, ca facuse intre timp si imprudenta de a se da jos din masina. Dar vederea uniformelor imi declanseaza un automatism de pe vremea cataniei si ma calmez instant spunandu-i: “Domnisoara, dar cine v-a amenitat sau injurat? V-am spus doar ca trebuie sa mergem la accidente usoare.” Si ma uit cu subinteles spre baietii in uniforma, luandu-I martori la buna mea crestere si la comportamentul civilizat. “Nu merg, mi-e frica. Plus ca eu n-am facut nimic, nu sunt de vina”, zice. “Am semnalizat.”. “Dar nu te-ai asigurat…Treba ta, eu ma duc sa declar accidentu’” ii spun. Ma sui pe motor si plec spre Vitan.
Acolo, cunoscand mersu’ de la accidentu’ cu CB-ul Ingridutzei, intru si ma rastesc la gabori: “Am facut accident cu o proasta si aia n-a vrut sa vina la politie, ce fac?” Cretarii se uita tampi la mine dar pana la urma unu’ mai batran ma cheama la el si ma intreaba amanunte. Ii povestesc. Face o fata dezamagita si-mi zice ca asta nu e accident, ca daca nu a fost contact intre vehicule nu e treaba lor. “Pai si daca nu e accident, zic, atunci ce dreaqu e?” Zice: “Asta e AUTOACCIDENTARE”. “Adica eu sunt de vina?” “Da, ca n-ai putut sa controlezi utilaju’ si te-ai varsat in mijlocu’ drumului.” Pai si ea n-are nicio treaba?”. “Ea este doar AUTORUL MORAL al accidentului, ceea ce in Romania nu se poate dovedi decat daca era un politst acolo care sa vada evenimentul sis a semneze martor pe procesul verbal.” (ceea ce ne arata, copii, ca marturia unui politest e mai presus decat cea a unui “civil”, prin locurile unde am avut ghinionul sa ne nastem noi…)
Inghit scuipat o data, inghit de doua ori, se termina scuipatul, incep sa inghit aer. Dar avea gust de sange… Noroc ca gaboru’ zice calm:”Asta e legea, stiu ca e nasol pentru voi, motociclistii, dar asta e. Singura sansa e sa o dai in judecata. Sau sa te duci la spital si sa-ti dea minim trei zile de spitalizare.” Pentru doua vanatai si o intindere musculara nu-mi dadeau nici trei ore. Ies afara, cer o tigara de la un motociclist venit si el cu prietena la accidente minore si usor-usor imi revin.
Mai departe nu prea mai e mare lucru de povestit: politaiu’ a fost’ ok, mi-a explicat ca daca vreau sa fiu perfect legal sa dau o declaratie cum s-a intamplat si el o sa-mi elibereze o autorizatie de reparatie pentru motor. Nici macar nu m-a mai pus sa suflu in “fiola”, doar mi-a zis sa scriu acolo ca am fost testat si am iesit negativ. Pai in pula mea, cum o sa fii “pozitiv” dupa o asemenea aventura naspa?! La un moment dat a aparut si vita. Probabil ca-i tataia curu’. Sper. Macar atat. A intrat, a vorbit cu gaboru’ si s-a carat. I-am strecurat si eu cateva “vorbe dulci” printre dinti, ca mai mult nu puteam, ca oricum era plin de “organe” pe acolo. Si iar mi-a parut rau ca n-am numar rabatabil, sa-i fi spart in secunda zero ceva geamuri la conserva si s-o fi taiat in stil ghost rider.
Intr-un final ajung acasa cu mobra descentrata, blugii murdari, picioarele ca dupa un meci de fotbal din copilarie, casca zdrelita pe mandibula, geaca cu inca o raschetare in plus si cu inca un cui batut la cosciugul legislatiei romanesti.

Cum actiunile asociatiilor de mobristi din Romanica ni se par niste labe triste si fara finalizare (finalitate), noi ne-am gandit sa facem altceva. Si am ajuns la concluzia ca una din principalele probleme cu care ne confruntam zilnic prin trafic este faptul ca soferii nu prea sunt obisnuiti cu noi. Si, cum repetitia este mama obisnuintei (parafraza personala), am decis sa ne intensificam plimbarile in cat mai multi prin capitala. Asadar aceste ture nu sunt un protest, nu sunt un miting, nu sunt niste asocieri in vederea comiterii de diverse. Sunt doar niste plimbari. Si, asa cum nimeni nu-i intreaba pe sutele de soferi prinsi bara la bara pe strazile Bucurestilor de unde vin, incotro se duc si cum de s-au nimerit toti odata pe aceeasi artera, nimeni n-are de ce sa ne intrebe nici pe noi ce-i cu 20 de motociclisti impreuna pe o strada. Pur si simplu ne plimbam impreuna.

Plimbarea asta are loc, asadar, in fiecare joi. Intalnirea se executa in jur de orele 18-18.30, in statia de taxiuri de langa Intercontinental, pe Magheru. Se executa doua ture, una cu plecare pe la 18:30 pe un traseu mai scurt, de regula Inter-Victoriei-Inter, iar a doua, mai lunga cu traseu variabil. Ca exemplu unul dintre traseele din saptamanile trecute a fost Inter-Victoriei-Universitate-Unirii (pe sus, nu prin pasaj) -Tineretului-Vacaresti-Piata Sudului. Se merge grupat, pe o banda cand traficul o permite, iar cand nu in sir indian pe un singur spatiu dintre coloanele de masini. Pe traseu se mai executa regrupari in cazul spargerii coloanei pe la stopuri sau prin ambuteiajele imposibile.

Asteptam pe orice motociclist sa ni se alature. Nu impunem reguli din start, ca viteze maxime, conduita preventiva, evitarea turarii abuzive, plecand de la premiza ca bezmeticii sau fitosii se vor autoexclude dupa o tura, doua. Deci va asteptam pe toti.

Si ca sa intelegem si, poate, sa invatam cum se face, iata cum au protestat, tot zilele astea, studentii sloveni impotriva unei masuri care le taia, practic, din bani:

Pai vezi, Ioane, d-aia suntem in coada cozilor tot timpul, pentru ca nici sa facem scandal nu stim !

Daca nu cumva ai studii sub grupa mijlocie sau daca nu ai facut gradinita la “uman” socoteala e simpla:
* doi flacai “tencuiesc” ACEEASI gaura dintre borduri
* doi sprijina cu dosul asfaltul de pe trotuar
* trei au luat pozitia ciobanului mioritic
* si ultimul mangaie tandru coada unei maturi

Pai in stilul asta nu stiu de ce ma mai mir ca viteza de executie a strazii este de aproximativ 3 metri pe zi… Si ca se moare din cauza gropilor de pe asfalt. Pai la viteza asta de executie si la cate gropi avem pe drumuri nu ne ajung vreo 10 vieti sa le rezolvam pe toate. Asta plecand de la premiza ca am vrea…

Asa ca, dragi asfaltangii, va doresc extrem de multa…activitate pe banii mei!

Acu…trecand peste dezacordul de sub clasa intai, cam cat de cretin sa fii sa pretinzi curatenie pe jos intr-o piata in care tocmai au fost prezenti umar langa umar 60.000 de oameni la un concert rock, unde s-a vandut bautura si mancare la ambalaje de unica folosinta, unde erau cosuri de gunoi cat pentru o grupa mica de la gradi, la un eveniment privat al carui organizator a incasat cat n-a incasat in toata viata lui de organizator si care cu siguranta are prin contractul cu municipalitatea obligatia de a igieniza zona dupa eveniment pe banii lui ?!

Bai proasto, cam ce crezi tu c-ar fi trebuit sa fac cand terminam un pahar de bere? Sa ma duc de langa scena pana la primul cos de gunoi!? Crezi tu in capsorul ala mic in care, chiar si asa, creieru iti sta lejer, ca dupa un concert rock in Germania lucrurile stau altfel?! Sau la americani?! Sau in Franta?! Sau unde vrei tu in lumea asta?! Sau crezi tu ca n-a fost suficient de scump beletu’ incat sa ma doara-n cur despre cum va face Lenti curat dupa mine?
Si inca ceva: ia intreaba-i tu pe colegii tai Huidu, Hrubaru si Toni unde au aruncat ei paharele, pungile, chistoacele si alte gunoaie in timpul concertului. La groapa ecologica de la Glina, sunt sigur.

Atatea intrebari, dar am macar o certitudine: fata asta n-a mai fost in viata ei la un concert rock. De fapt ce spun eu, nici macar la festivalul unei beri. Sau la o discoteca, macar, ca si acolo s-ar fi crucit ca scrumeaza lumea pe jos in timp ce danseaza.

In asa hal sunt de satul de jurnalismul din tarisoara incat ma gandesc cu groaza cum era sa vina un reporteras sa ma intrebe doua vorbe la prostia aia de mars moto a lu’ Dobrescu… Si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca ar fi venit tuta asta de la Prima la mine dupa AC/DC sa ma intrebe ce parere am despre mizeria pe care au lasat-o in urma rockerii… Cred ca i-as fi stricat deontologia de “direct”. Dar ar fi facut audienta sigur.

Pe Down i-am ratat. In primul rand din cauza ca habar n-am avut ca ei canta in deschidere. Ceea ce denota ca pe romani nu i-a interesat cine ii deschide pe australieni de vreme ce ei vor fi acolo.
Am ajuns, asadar, inainte cu vreo juma de ora de Iris. De ei stiam. In primul rand pentru ca nici prin cap nu mi-a trecut vreodata ca ar putea sa-i deschida pe AC/DC altcineva din muzica romaneasca. Spre deosebire de diverse tute cu pretentii de jurnaliste si experte in fenomenul numit muzica…

Primul lucru de care m-am lovit a fost inedita, ca sa fiu finut, traducere “Cercul auriu” (Golden Circle) de pe indicatoarele spre intrari, care aminteste de niste chestii cam perverse… Apoi a venit partea cu accesul. Pe langa faptul ca in loc de doua intrari la “golden”, cum se anuntase, a fost una singura, accesul a durat vreo juma de ora. Si cu toate astea si in ciuda celor… vreo 5 filtre dintre care unul se vroia control corporal amanuntit am ajuns inauntru cu brichete, mancare si alte alea. Am vazut oameni cu camere video serioase in primele randuri.
Odata intrati am descoperit berea Ciuc la 5 lei bucata. Mi s-a parut OK pretul. Spre deosebire de rahaturile alea de cornite chinezesti pe care bisnitarii lipisera niste abtibilduri ordinare cu AC/DC si care costau 50 de lei !!! Eu tare sunt curios cine le-a dat alora aprobare de vanzare in incinta pentru mizeriile alea la banii aia…
De bere s-a ocupan Mircica (‘traiti !) si am inteles ca nu mergea prea greu. In schimb la bude era omor. In pauze erau cozi cam de 5-6 persoane la fiecare. Deci iti lua cam o juma de ora sa te pisi. Cu toate ca era destul de gol, avand in vedere ca am prins loc la vreo 5 persoane de bara.
In fine, au aparut Cristi & Co. Foarte bine cantat, ca deobicei. Doar ca razbatea prin toti porii Minculescieni apasarea si emotia pe care le simtea, fapt care l-a facut cam rigid in exprimarea scenica. De fapt a si repetat de cateva ori ca ei sunt mici, cei mari urmeaza. De auzit Irisul s-a auzit bine. Mircea a auzit chiar si chitara lui Valter
Dupa Iris pauza. Iar cateva beri. Si apoi…EXPLOZIA !!!

Bai nene, mosii aia de peste 50 de ani au alergat continuu pe scena vreo doua ore! Cantand! Cantand bine si cu nerv! Eu daca bag 20 de flotari suflu greu zece minute. Despre sunet nu stau eu sa-mi dau cu parerea. Unii ziceau ca s-a auzit cam naspa. Altii au zis ca a fost beton. Cert e ca mie mi-a placut, de vreme ce am ajuns acasa cam fara voce iar a doua zi am avut febra musculara la gambe si la antebrate. Dar cu toata zbantuiala rockareasca am avut momente in care showl australienilor m-a lasat pur si simplu masca. Nu pot spune exact ce ma uimea, cantarea, scenografia, efectele, starea lor, a publicului, cert e ca am avut secunde bune de “interzis”. S-a cantat cam tot ce era de cantat, ba chiar mai multe piese vechi de cat m-as fi asteptat intr-un turneu de promovare de album. Publicul mi s-a parut la inaltime, desi nu prea puteam sa-mi dau seama bine de acolo, din fata.

Mai mult “nu pot a spune”, cum zicea poetul. E de nedescris ce-a fost acolo. Singura chestie care m-a dezamagit un pic au fost tunurile alea. Ma asteptam sa bubuie mai tare, mai ales ca stateam aproape la bara, exact in dreptul unei baterii de patru bucati. La varful de energie la care se ajunsese pe ultima piesa aproape ca nu s-au auzit. Sau poate am stat eu prea aproape…

Una peste alta a fost extaziant, o combinatie ideala de satisfactie psihica, energie pozitiva, cantare excelenta si constientizarea fericirii publice delirante a celor cateva zeci de mii de oameni prezenti acolo. Si, apropos de oameni, am vazut fani de la 7-8 pana la vreo 60-65 de ani, de la copii tinuti in carca, pana la oameni care la prima vedre nu ar fi avut ce cauta acolo. Dar aveau, poate mai mult ca mine.
As aseza concertul asta imediat dupa Metallica ’99. Dupa, zic, pentru ca acolo incarcatura mi s-a parut si mai mare, daca asa ceva e posibil, datorita faptului ca a fost prima trupa “monstruasa” pe care am vazut-o live.

(in afara de primele doua, care-mi apartin, restul pozelor sunt opera unui rocker motociclist )

A, sa nu uit, trebuie neaparat sa multumesc celor care m-au ajutat sa nu ratez minunatia de duminica seara, nu-i mai numesc, ca stiu ca unii prefera asa. We Salute You !!!