Ieri m-am batut cu unu’. Eu 1,70 / 60 de kile, el un metru / 20 de kile. Mi-a dat de m-a julit. Neajungand la fata, mi-a dat la picioare. La glezna stanga, mai exact. Urlete, tipete, sange! Suspectam o fractura, la cum arata glezna aia. Asa ca m-am dus la spital, ca doar am card european de sanatate! OK, nu mai stiu pinul, da’ am zis ca improvizez la fata locului!

Ajung la Municipal, vad “Receptie”. Ma duc pregatit cu bolintinu’ si cu cardu’. “Neah, treci intai pe la triaj si apoi te intorci la mine.” OK, ma duc la triaj. Cu bolintinu’ si cardu’ la inaintare.

“Ce-ai patit?” “’Ete m-am batut cu un compresor si m-a dovedit”. Se uita la pansamentul de pe glezna si zice “Chirurgie”. Imi scrie numele pe o fituica si mi-o da in brate. “Cardul?” intreb. “Nu! La Receptie”.

Ma intorc la “Receptie”. Imi mai scrie si ala ceva pe fituica si zice “Chirurgie, *&%@#$ >{}#!^&” “Poftim?” “Chirurgie, *&%@#$ >{}#!^&”. OK, n-am inteles nimic. Intreb “Cardul?” “Nu” OK, mergem la chirurgie.

La usa de la chirurgie lume. Pe usa scrie “Nu trageti de usi”. Atat. Nu stiu ce sa fac. Stau ca bou’ cu fituica intr-o mana, cu bolintinu’ si cardu’ in cealalta. In sfarsit se deschide usa si iese un… nu, nu un medic, nu o asistenta, nu un brancardier. Un PANDAR! A.k.a. badigard, a.k.a. agent de paza. Fara halat, fara nimic, in bocanci, cu sprayul paralizant la brau. Incepe sa strige nume. Apoi ma vede si-mi ia fisa din mana.

Intreb: “Ce fac?” “Astepti sa te strig, doar nu vrei sa intri acum?!” Si pleaca.

Astept, ce dreaqu sa fac. In picioare, ca scaunele sunt toate ocupate. O juma’ de ora. Timp in care pandaru’ intra si iese, striga nume si tot asa. La un moment dat aud pe instalatia de sonorizare: “Alexandru Kollar la chirurgie!” Ce smecher sunt, pe mine m-a strigat “pe difuzoare”, nu “pe pandar”! OK, dar cum intru, ca usa se deschide doar cu card ? Pana sa ma descurc eu iese pandaru’. Ii zic ca m-a strigat si ma lasa sa intru.

Fac stanga, dreapta, stanga si ajung la usa de la chirurgie. Usa deschisa de perete, inauntru paturi, oameni cu ochii peste cap, pandari care intra si ies. Cunosc locul, tot aici am ajuns acum ceva ani cand mi-am trantit mobra pe picioare. (E clar nu-mi sufar picioarele, am ceva cu ele…)

Astept 5 minute si ma striga un medic. Ma intreaba ce s-a-ntamplat, ii spun ca mi-am built un picior, ca am o excoriatie, o umflatura si o durere acuta. “Pai si ce te-au trimis la mine?! La ortopedie!” “OK, asa ma gandisem si eu dar… “ Scrie ceva pe fisa si imi da un sut in cur. Aproape ad litteram. “O tii pe dunga gri de pe jos pana in capatul celalalt.” Bine, jupane.

Schiopatez cam doi kilometri dupa dunga gri si ajung la ortopedie. Acolo, nimeni pe hol. Aceeasi usa inchisa, fara clanta. Stau 5 minute si iese o ingrijitoare care tocmai spalase pe jos in cabinet. Ma vede doctoru’. Ceee doooctor!!! Gen Sile Camataru’, asa… Si cu limbaj corespunzator. Imi ia fisa, ii spun ce am patit si-ncepe sa tipe: “Ce pula mea te-au trimis tampitii de la chirurgie la mine fara radiografie?! Niste idiotic, cretinii dreaqu! Te duci la radiologie. Inapoi pe dunga gri si inainte sa ajungi la chirurgie faci stanga si te tii dupa semne. Faci poza si te intorci la mine.”

Sontac, sontac pe dunga gri si apoi dupa semne pana…intr-o parnaie demna de “Memorialul durerii”. Daca partea de UPU si inca un pic din zona adiacenta aratau a spital, aici ziceai ca esti in beciurile securitatii. In locul usilor automate erau niste usi de placaj care nu stateau inchise, peretii mai aveau doar juma’ de tencuiala, locul dungilor de ghidaj de pe jos era luat de hartii lipite cu scoch pe pereti.

In fine, astept vreo 20 de minute si reusesc sa-mi fac o poza la picior. Asta dupa ce era sa-l rup pe celalalt intr-o gropa din podea de la intrarea la radiologie. Nu mare, 30/30 cm, 10 cm adancime.

Ma intorc cu poza la ortopedie. Intre timp maaare multime la usa. O prind deschisa si ii bag fisa sub nas lu’ Camataru’. Si astept. Si astept. Si astept. O ora in cap. Pana sa imi vina randul se schimba tura. Camataru’ pleaca acasa dupa ce se trage de sireturi la modul “boss”, “coae”, “fratica” cu unul din omniprezentii pandari care intra si ies pe toate usile si din toate cabinetele.

In sfarsit imi vine randul. Intru. Doi medici tineri, maxim 30 de ani, si unul mai pe la 60. Mult mai spalati decat “Camataru’”. Le povestesc ce si cum, se uita pe radiografie  si, minuneee!!!, in sfarsit cineva vrea sa vada rana mea de la picior! Pana acum m-am plimbat vreo doua ore prin UPU cu pansamentul pus de mine la locul conflictului. “Pai, zice doctorasul, nu e rupt, e doar o leziune pe tendoane si un traumatism la nivelul articulatiei gleznei. Plus julitura. Deci esti OK, n-avem ce sa lucram la tine, tre’ sa te duci doar inapoi la chirurgie sa te bandajeze.”

Era sa-mi sara ochii sis a-mi plezneasca venele!!! “Pai am fost si au zis ca nu-i de ei si ca sa vin la voi!” “Mda, raspunde, nu stiu ce-a avut azi chirurgia, parca au fost cretini. Stai ca iti dau io cu niste betadina.” Se duce in spate si intre timp eu, ceva mai relaxat, discut cu medical mai in varsta si mai caterincos despre sansele mele in lupta cu compresoarele. Cica am scapat usor, ca putea sa ma faca KO.

Din spate se aude ”Ba, avem si noi p-aici un tampon, ceva?!” Primeste ajutoare si reuseste sa faca rost de un ghemotoc de VATA! Vata pe rana deschisa?! Mda, altceva n-aveau. Imi da cu niste betadina, imi lasa rana plina de scame de bumbac hidrofil si se apuca sa-mi completeze fisa. Mi-o pune in brate cu tot cu poza si zice “10 zile de repaus cu concediu medical si treci si pe la chirurgie, totusi, sa-ti puna un pansament.”

Inghit in sec, imi iau poza si hartoaga si o iau iar la pas cei doi kilometri pana la chirurgie. Acolo ma ia in primire un medic (altul decat prima oara, ca se schimbase tura si aici). Ascula povestea, se uita pe fisa si zice “Treci pe patul ala ca vin sa te cos.” “Bre, zic, ce dreaqu sa cosi ca ar trebui sa ma tesi, e o julitura, nu o taietura!” Abia acum se uita la rana. Zice: “Bine.”, se aseaza la loc pe scaun si scrie o reteta. Un spray cicatrizant. Si ma trimite acasa. Cu mentiunea ca pentru concediul medical sa trec pe la ortopedie sa imi puna nu-stiu-ce stampila si apoi pe la receptie pentru alta stampila. Cu astea doua stampile pe reteta sa ma duc la medicul de familie ca sa-mi dea medicalul. “Pai si cu cardul ala European de sanatate cum ramane? Nu se informatizeaza totul ca sa nu mai plimbam hartii cu parafe si stampile?!” Aaa…nu!

Imi bag picioarele, ca oricum nu aveam de gand sa stau 10 zile in medical si plec acasa. Cu rana nebandajata, cu cardul ala minunat nefolosit, ocolind medicii care se injura reciproc, strecurandu-ma cu grija printre pandarii spitalului care se plimba pe toate coridoarele si prin toate cabinetele si incercand sa evit puscaria securitatii bine camuflata in spatele unitatii de primiri urgente cu aspect european de secol XXI. Toate astea dupa mai bine de trei ore in care am facut vreo 10 kilometri pe coridoare, am vizitat de doua ori receptia, o data triajul, de doua ori chirurgia, de doua ori ortopedia, o data radiologia si m-am ales doar cu o poza alb-negru, un spary cicatrizant si cateva scame ude de betadina lipite pe buba. Si cu misteriosul si informatizatul card european de sanatate neatins in buzunar!

 

Publicat de: Speedy.K | 8 Februarie 2016

Despre cum se scrie o „stire” in online

Procedam dupa cum urmeaza: eu va fac rezumatul cu comentariile aferente si voi verificati pe articolul integral pe care vi-l dau in link la sfarsit. Daca vi se pare ca am exagerat sau denaturat ceva in rezumat imi spuneti, OK?

 

*  Un site de stiri bisericesti titreaza: „CEDO a scos botezul in afara legii” – Se intelege de aici ca decizia asupra careia se discuta de cateva zile a fost luata. Vom vedea mai jos ca titlul este o minciuna sfruntata, decizia nefiind luata, ba mai mult, fiind si dezmintita de o gramada de publicatii si chiar de CEDO insasi!

*  „Aceasta este vestea care a scos din minti absolut toti romanii, dar nu doar pe noi.” – Trecand peste formularea idioata care ar fi trebuit inlocuita cu „dar nu doar pe ei”, eu imi simt mintile la locul lor, atat cat erau si pana acum, fireste… Deci inca o minciuna, cel putin un roman nu a fost scos din minti de stirea „halucinanta”.

*  In continuare ni se povesteste pe larg cum judecatorii CEDO au apreciat ca prin botezul la varste fragede se incalca dreptul la libera alegere in ceea ce priveste religia...articolu’ nu-stiu-care, bla, bla, bla, totul fiind intre ghilimele, de ai impresia ca e citat din vreunul dintre acei judecatori. Cand colo la finalul cuprinsului ni se spune ca cele pe care tocmai le-am citit sunt „anuntate de Cancan care citeaza un site bulgaresc

*  Care site bulgaresc, nu se stie, dar mizeria de site romanesc de stiri bisericesti isi da cu presupusul: tre’ sa fie vorba de Bulgarian Times care citeaza gasove.com care cita ilgiomale.it.

*  Pe post de incheiere ni se spune ca alte siteuri italienesti catalogheaza stirea ca fiind falsa, informatia nu apare pe nicio alta sursa credibila (de parca astea de pana acum ar fi fost credibile!).

Pe foarte scurt: stirea halucinanta care va scoate din minti pe absolut toti romanii dar care m-a ratat pe mine a fost luata de ganduridinierusalim.com de pe Cancan care a luat-o de pe un site bulgaresc (nu se stie sigur care) care a luat-o de pe gasove.com care a luat-o de pe ilgiomale.it. Si alta sursa nu exista.

Autorul articolului bineinteles ca nu semneaza, cica e „Admin” pe voma asta de site.

Aici aveti  imputiciunea de articol de pe boratura de site de stiri

Si, nu, n-am fost scos din minti de m-am apucat sa disec porcaria asta, am gasit-o doar suficient de scurta si extrem de evident mincinoasa ca s-o dau de exemplu la capitolul Anti-Presa.

Publicat de: Speedy.K | 6 Februarie 2016

Bank crack

Toata lumea stie ca atunci cand imprumuti niste bani de la o banca va trebui sa dai inapoi o suma mai mare, incluzand dobanzi, comisioane, eventual ceva penalitati de intarziere daca nu-ti platesti ratele la timp.

Eu am reusit sa imprumut de la BCR echivalentul a 670 de euro si sa returnez dupa 11 ani echivalentul a 555 de euro. Si nu, BCR nu a pierdut doar diferenta de 115 euro, ci mult mai mult. Incredibil? Nu. Iata de ce:

 

Prin 2007 mi-a fost bagat pe gat pe baza de nepotism un card de salariu. De ce prin nepotism? Pentru ca s-a intamplat ca o verisoara de-a cuiva din patronatul firmei la care lucram sa ajunga sef de sucursala BCR in Bucuresti. Si, cum nu e de ici de colo comisionul pentru incheierea a 50 de contracte de card, iar tabla impartirii n-a fost inca abrogata, afacerea s-a executat. Asta cu toate ca personal am tipat ca nu vreau sa am de-a face cu vreo banca. Dar, se stie, „seful bea, seful plateste, seful…”, ma rog… M-am ales, asadar, cu un card bancar de la BCR, card care avea si o descoperire de salariu, adica, practic, un credit cu dobanda mica la care aveam acces oricand. Si, cum oameni suntem, am halit „descoperirea” instant. 2500 de lei. Adica, la cursul BNR de atunci, cam 670 de euro. (Cursul valutar din 2005 se poate inca verifica  aici ).

In urmatorii 4 ani am folosit cardul ca orice om normal. Dar „descoperirea” n-am pus-o niciodata complet la loc. Apoi mi-am schimbat locul de munca. La noua firma luam banii „ad labam”. Ca urmare cardul a ramas gol, de fapt pe minus. Pe  -2500 de lei.

Vreo 2 ani nu s-a intamplat nimic. Apoi  a inceput sa ma caute BCR. Ca sa le dau banii inapoi. Le-am dat cu flit. Vreme de 1 an. Telefoane peste telefoane, amenintari cu Biroul de credite, cu instante, tot tacamul. Eu – flit permanent.

Prin decembrie 2013 primesc notificare prin SMS de la BCR cum ca datoria mea, ajunsa la vreo 2800 de lei din cauza penalitatilor, a fost vanduta unui recuperator de creante. Am facut atunci un drum pana la BCR si am obtinut o hartie prin care se certifica faptul ca nu mai am nicio datorie fata de banca lor.

In ianuarie 2014 ma contacteaza Kruk Romania. Despre cum au cumparat ei creanta mea de la BCR si despre cum am eu sa le dau 2800 de lei. Le-am explicat ca nu stiu cine sunt ei, ca n-am nicio relatie cu firma lor si, pe scurt, ca ma intereseaza subiectul cam la fel de mult ca incongruenta fenomenologica si retrospectiv cromatica dintr-un tablou al lui Picasso.

A urmat un an de hartuire din partea Kruk Romania. Telefoane din doua in doua zile de pe numere diferite, de pe numere private, de pe mobil, de pe fix; SMS-uri la 7 dimineata si la 11 noaptea. Cand le raspundeam, din greseala, ii faceam cum imi venea la gura.

In ianuarie 2016 nu stiu ce mi-a venit, un puseu de iresponsabilitate, ceva, cert e ca m-am hotarat sa scap de ei. Mai exact sa le dau niste bani ca sa ma lase-n pace. Practic sa-i mituiesc, sa-i spaguiesc, sa-i manjesc. Le vorbesc omeneste intr-o zi cand ma suna si ei imi aduc la cunostinta ca am sa le dau 3300 de lei. Cica la atat ajunsese suma cu tot cu penalitatile si dobanzile lor adaugate la cele ale BCR si la cei 2500 de lei datorati initial bancii.

Initial urlu la ei explicandu-le ca ei n-au cum sa adauge dobanzi si penalitati, ca ei n-au preluat contractul meu de creditare de la BCR, ci doar au cumparat creanta de 2800 de lei si ca numai p-aia au dreptul s-o ceara inapoi. Mi s-a replicat ca e OK asa, sa le dau 2800 de lei si suntem chit. Cand am vazut ca e loc de negociere am plusat. Le-am spus ca nu sunt de acord nici macar cu penalitatile adaugate de BCR, din cutare si cutare motiv. Si ca le propun o plata integrala a sumei de 2500 de lei si gata. Mi-au raspuns ca nu se poate. Discutiile astea s-au intins pe vreo 3 saptamani. De fiecare data cu acelasi rezultat: eu propuneam 2500, ei vroiau 2800 si nu ne puneam de acord.

Atunci mi-a venit ideea sa le arat banii. Le-am propus sa ne intalnim si sa discutam. Fata in fata, nu la telefon. Au fost de acord si am stabilit o intrevedere la sediul lor. M-am dus cu banii in buzunar. 2500 de lei fix. In bancnote de 50 de lei, ca sa fie teancul considerabil. Dupa 10 minute de discutii am pus teancul pe masa. Dupa inca 20 de minute scapasem de bani, de Kruk Romania si aveam in buzunar o chitanta si o hartie prin care se certifica faptul ca nu mai aveam nicio datorie la ei sau la Secapital SaRL, firma de-nu-stiu-unde pentru care lucreaza ei.

End of story!

Si acum sa va explic de ce am povestit toate astea. Luand in considerare ca un recuperator nu plateste mai mult de 50% din valoarea creantei cand o cumpara de la o banca (am auzit si de vanzari la 20%, dar azi sunt generos cu BCR), sa punem pe hartie reperele in relatia mea cu BCR:

  • 2005 – iau imprumut de la BCR 2500 de lei, echivalentul a 670 de euro (curs BNR)
  • 2013 – BCR vinde creanta catre Kruk cu maxim 1400 de lei, echivalentul a 315 euro (curs BNR)
  • 2016 – returnez Kruk 2500 de lei, echivalentul a 555 de euro (curs BNR)

Rezulta un profit net de 115 euro pentru mine si o pierdere de cel putin 355 de euro pentru BCR. QED!

Si cand ii aud pe unii plangandu-se ca ii jecmaneste banca…

Publicat de: Speedy.K | 15 Aprilie 2011

KLE-istii & Friends 2011

Revenim in direct: trebuie sa va anunt inca de pe acum intalnirea anuala „KLE-istii & Friends” programata in weekendul 5-7 August 2011 pe Transalpina. Ne-am saturat de Fagaras, Cartisoara nu mai ofera conditiile optime de campare, asa ca anul asta ne mutam.

Paranghelia se adreseaza posesorilor de KLE 500 dar si tuturor prietenilor nostri, indiferent de mobrele stranse intre buci. Asa cum la prima editie, in 2009, am avut placerea de a avea alaturi de noi frumosul grup al Transalpistilor din Arad (‘traiti!), la fel asteptam si anul acesta orice motociclist caruia ii plac muntele, statul la cort (pensiunile nu sunt excluse, totusi), berea, focul de tabara si barfele intre satanisti violatori, bla, bla. Deja s-au anuntat cativa posesori de bemveuri, ceva hondisti, plus vreo doi prieteni conservari.

Despre organizare:
* Aceasta nu este o „intrunire” organizata de cineva, in sensul obisnuit al expresiei. Singurele chestii pe care le vom face noi, cei cativa prieteni care am aranjat in fiecare an „intalneala”, vor fi sa dam o tura de recunoastere prin zona cu ceva timp inainte si apoi sa stabilim in principiu un loc de adunare. Vom incerca, ca de fiecare data, ca locul de campare sa aiba prin apropiere si ceva pensiuni sau cabane, pentru ca cei care nu-s prea prieteni cu cortul sa nu trebuiasca sa se tarasca prea mult pe coate si genunchi cand se vor duce la culcare, dimineata, desigur.
* Fiecare isi stabileste singur daca vrea la cort sau la pensiune, fiecare se ocupa de rezervarea camerelor pentru el si prietenii lui apropiati. Practic e fiecare pe cont propriu, doar ca vom fi toti in acelasi loc in acelasi timp. In felul asta fiecare isi va optimiza raportul buget/pretentii, nimeni nu va avea de castigat sau de pierdut din treaba asta.
* Intentia este ca toata smecheria sa se desfasoare pe durata a trei zile: vineri seara – duminica la pranz. „Main-eventul”, sau mai pe intelesul tuturor bairamul principal, va avea loc in seara de sambata, pentru ca ne gandim si la cei carora serviciul sau/si nevasta sau/si bugetul nu le permit sa plece doua nopti de acasa.
* In afara de petrecerea de sambata seara programul va fi la libera alegere a fiecaruia. Aia mai enduristi vor bate cararile si forestierele din zona, cei mai … de asfalt vor avea si ei de distractie, Transalpina fiind acum asfaltata aproape in intregime, betivii n-au decat sa nu se trezeasca decat atunci cand vor ei, somnorosii- la fel.
* Adunarea celor ce „vor servi” doua nopti se va face intr-unul din capetele Transalpinei. Inca nu stim care, ramane de discutat si de stabilit dupa tura de recunoastere. Jonctiunea cu cei ce vor veni a doua zi se va face, probabil, sambata spre pranz. Iar cu cei ce vor veni sambata seara direct la locul stabilit pentru marele bairam, care va fi, desigur, de cealalta parte a muntelui fata de cel de vineri seara. In felul asta avem fiecare ziua de sambata pentru a bate zona Transalpinei in toate partile, urmand sa ne reunim la locul de campare de sambata seara.
* Duminica se da imprastierea, fiecare in functie de ora la care se simte capabil de a sui in sa. Personal recomand mai spre pranz, cand alcoolul va fi fost deja ejectat din sange. (prietenii stiu ce se poate intampla daca te ambitionezi sa pleci prea devreme si mobra ta e prima dintr-un lung sir de mobre parcate…)

Cam astea ar fi primele date. Detaliile le vom stabili in timp, in fuctie de informatiile mai amanuntite pe care le vom avea.
Discutiile continua oricum aici si pe forumul dedicat http://kle500.myforum.ro/kle-istii-friends-2011-discutii-vt380.html
Poze si povestiri de la intalnirile din anii trecuti puteti vedea pe acelasi forum http://kle500.myforum.ro/poze-si-povestiri-din-turele-executate-vf11.html

Pentru orice alte lamuriri va stau tuturor la dispozitie.

Publicat de: Speedy.K | 10 Februarie 2011

Tirania presei, sau Robert Veress e un bou

Un ziarist cretin, ca foarte multi altii, s-a gandit el cu capu’ lui ala prost din dotare, ca cam cum sa faca el pe un cetatean care s-a prins ca el e un idiot. Si singura idee care i-a trecut prin capatana cu creier neted ca oglinda, a fost sa-i sparga blogul. Adica sa i-l hecuiasca, adica sa i-l violeze, adica sa i-l ciordeasca, adica sa puna pe un prieten priceput in IT sa-i rezolve omului parola de la blog, apoi sa i-o schimbe dimpreuna cu adresa de mail pe care e facut blogul, urmand sa-i stearga articole, sa-i faca blogu’ vraiste, ce mai.  Si toate astea, repet, pentru simplul fapt ca omu’ se prinsese si spusese si altora pe blog ca „marele ziarist” e praf. Iata mai jos articolul de la care a plecat toata infractiunea: (nu-l cautati pe blogul autorului, a fost sters, cum va spuneam…)

„Aflu de la Turambar de un abuz de presa. Nu mare branza, o cacanarie apropo de podul cu probleme din Pipera. Un nene, pe numele lui Robert Veress, ia un interviu proiectantului podului cu probleme, in tonul de inchizitie obraznice cu care am inceput sa ma obisnuiesc. In titlu se gaseste sintagma “un interviu halucinant”; in realitate omul explica niste chestii legate de situatie si de profesia lui, absolut de bun simt. Dar nu, gazetarul nu se poate duce la redactie cu un material care sa nu provoace senzatie, sa nu cheme la huiduieli, pe scurt sa nu faca rating. Asa ca il ia nitel din pila, pe ici pe colo, mai baga si un titlu sforaitor si gata articolul. Ce o sa inteleaga cititorul in zigzag, asta nu-i problema lui.

Care-i totusi treaba? Pai pot eu sa injur nitel presa ca manipuleaza, ca creeaza opinii false, ca derapeaza. Asta n-o sa-i afecteze deloc. Ei or sa mearga la serviciu mai departe, or sa-si incaseze salariul si or sa se uite bucurosi cum a crescut tirajul ziarului de pe urma prestatiei lor. Dar stai asa: cine sunt “ei”? Ia hai sa ne uitam la nume. Sa ii scoatem din anonimat pe asa-zisii ziaristi si data urmatoare sa evitam articolele scrise de ei. Deci da, autorul mizeriei de interviu este Robert Veress. Deci nu ziaristii ne manipuleaza, ci in cazul de fata Robert Veress e de vina. Robert Veress ia un interviu si, nemultumit de ce a spus omul respectiv, falsifica adevarul si pune titluri aberante. Robert Veress vrea sa induca in eroare cititorii gazetei la care presteaza de dragul ratingului si al banului in buzunar. De data asta sa n-o mai lasam cu “jurnalistii”, sa-i dam magariei un nume: Robert Veress. Pe scurt: Robert Veress e un bou! Si de azi inainte sa ii scoatem din anonimat pe fiecare dintre acesti nesimtiti cu pixul in mana, care pentru un salariu distorsioneaza faptele si apoi vin cu pretentii de sfinti martiri, presa, vezi doamne, a patra putere in stat. Presa zici? Poate mogulii bre, vorba cheliosului! Stiu ca e un caz minor, dar trebuie sa incepem de undeva.

Bonus: Robert Veress, ia citeste ce scrie seful tau apropo de jurnalistii care vor sange si carne si scandal si moarte si epidemie si dezastru ca sa manance ei o paine. Si acum treci pe la casierie si da-ti singur 10% din salariu pe 3 luni. Hai pa, ca m-am enervat de tot.”

Publicat de: Speedy.K | 22 Iulie 2010

Schleck vs. Contador

 Mie mi-a fost clar: Andy n-a fost mai tare pe munte decat Alberto. Asa ca „Chaingate” cade. Si daca pe munte Andy n-a fost in stare sa-l scuture pe Alberto iar la contratimp se stie ca spaniolul e mai bun decat luxemburghezul, nu vad de ce ar fi controversata victoria la general a lui Contador. Mai bun pe munte, mai bun la contratimp, asta e, mai bun per total. Oricum, mi-a placut ca l-a lasat pe Andy sa ia victoria de etapa. Mai ales ca Tourmalet nu e o etapa oarecare. Intelegerea a fost clara. Si nu mi se pare rusinoasa. Andy a meritat-o, macar pentru efortul depus.

Treaba e clara: Contador nambar uan, Schleck nambar tu, in turul de anu’ asta. Nimeni n-are ce sa comenteze in privinta acestei ierarhii.

M-a surprins placut prezenta pe post de comentator la Eurosport a lui Boro. Da, da, Doru de la Iris. Am aflat ca omul a fost ciclist si acum e director sportiv la un club de ciclism.  Nu-i stiam aceasta latura. Oricum, s-a prins cu vreo 5 km. inainte ca Alberto o sa-l lase pe Andy sa ia etapa.

Iar imaginea de la final cu cei doi combatanti de gat in care spaniolul ii face cu ochiu’ luxemburghezului face toti banii. Vom vedea ce va fi sambata, la contratimp, dar nu cred ca Andy va avea vreo sansa. Oricum, acolo nu mai e loc de intelegeri intre cei doi.

 Vive Le Tour!

PS Gasca de comentatori nu e rea, m-am obisnuit cu ei. Dar lacrima din cotul ochiului dupa „Radu & Radu” tot acolo e…

Publicat de: Speedy.K | 9 Iunie 2010

Reduceri care maresc pretul

Cica „sa incurajam comertul on-line”… sa oferim reduceri pe on-line…iata cum o fac unii:
Gasesc acum vreo saptamana o carte pe carturesti.ro. Ma uit la pret: redus de la 27 la 23 de lei. Dar libraria mi-era oarecum in drum. Trec pe acolo – surpriza: reducerea e numai pentru comenzile de pe site, in librarie e pretul intreg, 27 de lei. Explicatia: reducerea pe site e pentru incurajarea comenzilor on-line. Shit, n-aveam suficienti bani ca s-o iau din librarie. E, o s-o comand pe site, chiar daca timpul de livrare este urias avand in vedere ca exista pe stoc si livrarea era „loco”. Ma rog…
Azi ma apuc sa o comad on-line. Cand colo, ce sa vezi: livrarea in Bucuresti se face numai prin curier (spre deosebire de provincie unde merge si prin Posta Romana), iar costurile de transport sunt de 7,5 lei !!! Adica mai mari decat reducerea pentru, vezi doamne, incurajarea comenzilor on-line ! Mai exact pretul final in magazinul real – 27 de lei, pretul final in magazinul virtual – 30 de lei !
Pai cum vine asta bai ‘telectualilor?! Ce incurajare de on-line e asta?! Sau, librari fiind, ati facut liceul la „uman” si aveti impresia ca 30 e mai mic ca 27?! Hai sictir, bai mincinosilor!!!
A, si cam scump 75 de lei transportul unei carti de 100 de grame „loco”. Pe mine m-a costat o bicicleta de vreo 10 kile Bucuresti-Braila vreo 30 de lei. Hai sictir inca o data!
Bineinteles ca, fiind date aceste magarii, o sa ma duc s-o iau direct de la o librarie Humanitas, editorii cartii. Asa ca meseriasii de la Carturesti au mai ratat un client. Ghinion. Cu un pic de perseverenta o sa ajunga la rezultate remarcabile. Mai ales pe timp de criza…

A, acum chiar ca imi pare rau ca nu i-am batut in finala mica…

Publicat de: Speedy.K | 8 Iunie 2010

The bartender never gets killed!

Nota: Chestia asta am scris-o pentru forumul KLE acum vreo 10 luni de zile, dar a ramas uitata intr-un colt de folder. Acum am gasit-o si mi s-a parut ca ramasa de actualitate, ca tema in sine. Asa ca anumite aspecte temporale s-ar putea sa nu se mai potriveasca. Ignorati-le.

Buna seara si bine v-am gasit, dragii mei! Cineva credea ca am ramas fara idei?!
Nu stiu de ce mi-a venit introducerea asta… Poate pentru ca ai mei prieteni sunt deja obisnuiti sa nu treaca vreo zi fara ca eu sa comit cate ceva. Mai bune sau mai rele, mai mari sau mai mici. Cert e ca probabil nu faceti nici legatura cu introducerea si nici cu titlul. Pai sa purcedem a explica. Citește mai mult…

Publicat de: Speedy.K | 27 Mai 2010

Joia Moto Thursday

Cum actiunile asociatiilor de mobristi din Romanica ni se par niste labe triste si fara finalizare (finalitate), noi ne-am gandit sa facem altceva. Si am ajuns la concluzia ca una din principalele probleme cu care ne confruntam zilnic prin trafic este faptul ca soferii nu prea sunt obisnuiti cu noi. Si, cum repetitia este mama obisnuintei (parafraza personala), am decis sa ne intensificam plimbarile in cat mai multi prin capitala. Asadar aceste ture nu sunt un protest, nu sunt un miting, nu sunt niste asocieri in vederea comiterii de diverse. Sunt doar niste plimbari. Si, asa cum nimeni nu-i intreaba pe sutele de soferi prinsi bara la bara pe strazile Bucurestilor de unde vin, incotro se duc si cum de s-au nimerit toti odata pe aceeasi artera, nimeni n-are de ce sa ne intrebe nici pe noi ce-i cu 20 de motociclisti impreuna pe o strada. Pur si simplu ne plimbam impreuna.

Plimbarea asta are loc, asadar, in fiecare joi. Intalnirea se executa in jur de orele 18-18.30, in statia de taxiuri de langa Intercontinental, pe Magheru. Se executa doua ture, una cu plecare pe la 18:30 pe un traseu mai scurt, de regula Inter-Victoriei-Inter, iar a doua, mai lunga cu traseu variabil. Ca exemplu unul dintre traseele din saptamanile trecute a fost Inter-Victoriei-Universitate-Unirii (pe sus, nu prin pasaj) -Tineretului-Vacaresti-Piata Sudului. Se merge grupat, pe o banda cand traficul o permite, iar cand nu in sir indian pe un singur spatiu dintre coloanele de masini. Pe traseu se mai executa regrupari in cazul spargerii coloanei pe la stopuri sau prin ambuteiajele imposibile.

Asteptam pe orice motociclist sa ni se alature. Nu impunem reguli din start, ca viteze maxime, conduita preventiva, evitarea turarii abuzive, plecand de la premiza ca bezmeticii sau fitosii se vor autoexclude dupa o tura, doua. Deci va asteptam pe toti.

Publicat de: Speedy.K | 21 Mai 2010

Protestul pinguinilor

Cand am tot spus ca noi, romanii, nu suntem in stare sa facem nimic asa cum trebuie am avut, se pare, dreptate. A dovedit-o si mitingul de zilele trecute; care s-a vrut un protest vehement al oamenilor ajunsi la limita rabdarii, scosi in strada de saracie. Iata ce a iesit:

Si ca sa intelegem si, poate, sa invatam cum se face, iata cum au protestat, tot zilele astea, studentii sloveni impotriva unei masuri care le taia, practic, din bani:

Pai vezi, Ioane, d-aia suntem in coada cozilor tot timpul, pentru ca nici sa facem scandal nu stim !

Older Posts »

Categorii